Dar dacă încercaţi două sau trei cafele, puteţi să le comparaţi nu numai din punct de vedere al preferinţei dumneavoastră, dar şi în termeni de aromă, aciditate, consistenţă şi savoare. Avem un sfat: când degustaţi mai multe cafele, degustaţă-le mai întâi pe cele mai uşoare, trecând treptat la tipuri de cafea mai puternice. |
![]()
Aromă
Aroma este primul indiciu care vă poate indica ce cafea degustaţi. De fapt, o mare parte a gustului se datorează de fapt simţului olfactiv – de aceea cafeaua poate mirosi atât de sublim şi avea un gust atât de plin.
Aciditate
În termeni de degustare a cafelei, acesta nu înseamnă acru sau amar. Aciditate înseamnă capacitatea cafelei de a fi înviorătoare, tonică, şi de a avea proprietatea de a vă spăla palatul gurii şi intensitatea ei poate varia de la redusă până la ridicată. Pentru a înţelege exact la ce ne referim, gândiţi-vă la totalitatea gamei de la apă plată până la apă minerală. O cafea latino-americană, de exemplu Colombia Nariño Supremo, este foarte revigorantă, de aceea spunem că are o aciditagte ridicată. pe de altă parte, o cafea ca Sulawesi este catifelată şi discretă – are o aciditate redusă.
Consistenţă
Aceasta reprezintă greutatea sau grosimea cafelei pe limbă şi poate varia de la consistenţă uşoară până la o cafea consistentă. Pentru a vă face o idee, noi adesea folosim termenul “siropoasă” pentru a descrie o cafea consistentă, aşa cum este Sumatra.
Savoare
Aceasta este îmbinarea tuturor caracteristicilor aromei, acidităţii şi consistenţei, creând o imagine de ansamblu. Savoarea cafelei vă aminteşte de ceva anume? De exemplu, de cele mai multe ori când bem cafea Kenya ne reaminteşte de gustul grapefrutului. Este doar aromă subtilă de citrice care o însoţeşte, şi când spunem asta, nu spunem că Kenya ar avea aromă de grapefrut – gustul este tot cel de cafea. Există multe moduri diferite de a descrie savoarea cafelei, la fel ca pentru descrierea zăpezii.
Nu este important doar aparatul de preparare a cafelei pentru a obţine o cafea excelentă – cele “patru principii fundamentale” ale proporţiei, granulaţiei, apei şi prospeţimii sunt chiar mai importante. Înarmaţi cu câteva cunoştinţe despre cafea, puteţi prepara cafele senzaţionale cu o cafetieră (french press), un filtru de cafea sau un espresor.
In multe restaurante, o ceasca de cafea simpla costa foarte putin si o poti umple din nou pe gratis de cate ori doresti. Deoarece aceasta cafea este adesea fara gust, poti sa o aromezicu crema si zahar, dupa cum doresti.
Trebuie sa te intrebi daca este cu adevarat vina americanilor faptul ca produsele lor de cafea nu sunt cum alti oameni ar vrea sa fie. La urma urmei, foarte putini americani au avut sansa sa guste o cafea de calitate superioara cu boabe usor prajite.
Intr-adevar, oricat de mohorata ar fi o zi, o cafea buna te trezeste si mai mult de atat iti poate insenina ziua. Iar cand vine vorba de alegerea unei anumite marci de cafea sunt destul de pretentioasa si refuz cu politete o 
Multe femei dupa ce raman insarcinate nu reusesc sa renunte la cafea, trebuie sa le spunem ca nu este nici o problema daca nu renunta de tot la cafea, problema este doar cantitatea de cofeina pe care acesta si-o administreaza prin intermediul cafelei.